Rakott Krumpli. Sau cum să faci cartofi în straturi

Multă lume fuge de cartofi pentru că sunt un aliment cu indice glicemic ridicat. Astăzi vă prezint o reţetă altfel, cu alt fel de cartofi: rakott krumpli. Dacă o veţi încerca, veţi vedea că poate fi şi gustoasă, şi mai sănătoasă.

De când sunt “purtătoare” de diabet, am început să acord o atenţie mai mare produselor pe care le consum. Iar unul dintre factorii după care aleg ingredientele este indicele glicemic. Chiar şi medicul la care merg trimestrial – deh, deprindere de persoană cu diabet 😊 – mi-a spus că nu trebuie să elimin complet cartofii din alimentaţie. Doar să nu fac abuz de ei. Sau să caut variante mai sănătoase.

Una dintre acestea este cartoful dulce, care, în ciuda numelui, are indicele glicemic mai mic decât al “rudei” tradiţionale. Mai mult, acesta chiar reglează nivelul de glucide din sânge, având şi alte beneficii pentru persoanele cu diabet tip 2. Departe de a fi încheiate şi de a avea un verdict oficial, cercetările arată că extractul de cartof dulce ar creşte considerabil nivelul de adiponectină din sânge. Adiponectina este hormonul care contribuie la reglarea sensibilităţii la insulină. În plus, aceeaşi cantitate de cartof dulce asigură, în comparaţie cu cartoful obişnuit, 214% din doza zilnică recomandată (DZR) de vitamina A, 52% la vitamina C, 50% la mangan, 35% la acid pantotenic şi 34% la vitamina B6 şi biotină.
Tips: Indiferent de sortiment, cartofii trebuie mâncaţi reci pentru că amidonul se stabilizează după răcire.

Acum, că am făcut un pic teoria cartofului, să reveni la reţeta de rakott krumpli. Dar până să preparăm “cartofii în straturi”, să vedem de ce anume avem nevoie…

Rakott krumpli – ingrediente (pentru 4 porţii)

4 cartofi
2 cartofi dulci
4 ouă
250 g cârnaţi / pentru cei care nu consumă carne, se poate înlocui cu tofu afumat
1 pahar de iaurt sau smântână

Fierbem cartofii în coajă şi ouăle. În acest timp, feliem cârnatul în rondele. După fierbere, cartofii se lasă să se răcească, se decojesc, apoi se dau prin răzătoare – folosiţi faţa cu orificii mai mari. Ouăle se feliază şi ele – fie cu un cuţit, fie cu un aparat special.
Tips: dacă vreţi, puteţi înlocui complet cartofii cu cartofi dulci.

Pentru etapa finală aveţi nevoie de un vas termorezistent, neapărat cu capac. Se pune un strat de cartofi, apoi unul de ouă, după care unul de cârnaţi – şi repetaţi procedura până se termină ingredientele. Deasupra se pune smântână, după care se dă jumătate de oră la cuptor.
Tips: Pentru a mai “fura” din calorii, smântâna se poate înlocui cu iaurt cât mai slab.

Dacă încercaţi reţeta de rakott krumpli, aştept impresiile voastre. Sigur vă va plăcea! 😊

Facebook Comments

1 Comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.